Un carnet roşu pentru Crin, vă rog!

“Un carnet roşu pentru Crin, vă rog!” este titlul unui articol aparut azi in cotidianul Curentul. Va recomand acest articol nu pentru actualitatea subiectului ci mai degraba pentru aducere aminte. Sper ca Dragos, prietenul meu din spatiul virtual, sa nu se simta ofensat in nici un fel. As fi bucuros daca in cei mai multi dintre cetatenii acestei tari s-ar regasi cate un Dragos.

Cititi intreg articolul aici.

Scuze. Nu stiti cine este Dragos? Il descoperiti in comentariile de la pagina SONDAJ.

P.S.

Nu luati in seama chestiunea cu hartia igienica. Probabil si autoarei articolului ii pare rau, acum, ca a scris acea ultima fraza.

Pe aceeasi temamai puteti citi “Băsescu ne-ar fi împuşcat pe toţi“

Cotidianul – un ziar respectabil, candva.

          Este ridicol si uneori se apropie de un ridicol grobian. Da, exista si un ridicol grobian. Cei care obisnuiesc sa “rasfoiasca” pagina de internet a ziarului Cotidianul stiu deja despre ce vorbesc. Candva,  o echipa de jurnalisti incerca sa construiasca un brand. “Cotidianul – un ziar pentru elite”. Astazi, cand echipa a fost in mare parte schimbata, ziarul care se adresa elitelor si-a schimbat, gandesc,  publicul tinta. Altfef nu imi explic. Cum cred dumnealor ca pot manipula, cu atata usurinta, un public elitist, pe cetateanul avand o inteligenta peste medie, pe cel care filtreaza si rationeaza informatiile care ii sunt servite, pe cel care candva era cititor de Cotidianul?

          In fiecare zi, fara exceptie (am simtit nevoia sa intaresc asta), principalul articol de pe prima pagina este un atac la Traian Basescu, comentariile de cu fiecare zi ale noului director instalat de Sorin Ovidiu Vantu, Cornel Nistorescu, nu sunt alceva decat niste spasme ale penitei. Obsesia are un nume: Traian Basescu. Citind Cotidianul, aproape ca iti vine sa crezi ca Hitler, Stalin ori Musolini pe vremea cand traiau, Hugo Chavez sau Castro, in zilele noastre, erau sau sunt niste binefacatori ai umanitatii,  in comparatie cu Traian Basescu, demonul. Nu va grabiti sa imi enumerati defectele lui Traian Basescu. Are multe si le stiu. Insa de aici si pana la obsesia numita Traian Basescu este o cale foarte lunga, cale pe care nu o poate parcurge niciun jurnalist integru.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Incurajati-l pe Gheorghe Dinica!

Aflu cu tristete ca marele maestru al teatrului si filmului romanesc, Gheorghe Dinica, se afla in aceste momente intr-o cumpana a vietii. Avand probleme serioase de sanatate, Gheorghe Dinica este internat la Spitalul de Urgenta Floreasca iar medicii sunt rezervati in ceea ce priveste evolutia starii de sanatate a maestrului.

Ii urez din toata inima sanatate. Sper sa il regasim cat de curand pe scena, locul de unde a fermecat atatea generatii.

Lasati si voi un mesaj de incurajare pentru acest personaj fabulos care este Gheorghe Dinica.

Parerea voastra despre cabinetul Croitoru!

 Lucian Croitoru, primul-ministru desemnat de presedintele Romaniei, a propus cu cateva minute in urma componenta viitorului guvern. Iata numele celor propusi de Lucian Croitoru si ministerele pe care acestia ar urma sa le conduca:

 

Ministerul Transporturilor: Radu Berceanu

Ministerul Finanţelor: Gheorghe Pogea

Ministerul Administraţiei şi Internelor: Saghi Dumitru Emeric-Florin

Ministerul Afacerilor Externe: Bogdan Aurescu

Ministerul Economiei: Adriean Videanu

Ministerul Educaţiei: Daniel Funeriu

Ministerul Dezvoltării: Vasile Blaga

Ministerul Muncii: Mihai Şeitan

Ministerul Apărării: Mihai Stănişoară

Ministerul Mediului: Sulfina Barbu

Ministerul Culturii: Theodor Paleologu

Ministerul Justitiei: Catalin Predoiu

Ministerul Agriculturii: Adrian Radulescu

Ministerul Sanatatii: Cristian Vladescu

 

In cazul in care unii dintre cei propusi nu va sunt cunoscuti iata cateva informatii:

Bogdan Aurescu a  fost reprezentantul Romaniei in procesul castigat de Statul Roman impotriva Ucrainei, proces desfasurat la Haga, care privea delimitarea platoului continental al Marii Negre.

Adrian Rădulescu este preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) şi a ocupat funcţia de director din cadrul Ministerului Agriculturii sub şefia lui Dacian Cioloş. Rădulescu este doctor inginer agronom, având şi specializare în management şi marketing. Este acţionar în cadrul mai multor companii, cu profil agricol. (evz.ro)

Mihai Şeitan a deţinut funcţia de  secretar în Ministerul Muncii, în guvernarea PNL-PSD, timp în care a contribuit la reformarea sistemului de pensii, fiind unul dintre arhitecţii sistemului de pensii private. Are o lungă experienţă în zona asigurărilor şi a pensiilor private şi de stat. (evz.ro)

Daniel Funeriu, un român cu cetăţenie franceză, cercetător,  profesor, lider, vice-preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării. Un fost olimpic internaţional la chimie, premiat cu argintul la Balcaniada din 1988, inginer premiat şi deţinător al unor brevete de invenţie, acesta a fost invitat la numeroase universităţi străine. (evz.ro)

Emeric Florin Saghi, propunerea pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor este diplomat de carieră, cu rang de consilier diplomatic. A fost ataşat al Ambasadei României la Bruxelles, din partea Ministerului de Interne, la DONUIS, Departamentul ONU şi Instituţiile Specializate. (evz.ro)

Cristian Vlădescu a fost preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, în timpul în care Eugen Nicolăescu era ministru de resort. A fost demis de Tăriceanu. A ocupat funcţia de  preşedinte al Comisiei de Sănătate Publică din cadrul cadrul Ministerului Sănătăţii între 2005 şi 2006. Din 2002 este profesor în Sănătate Publică şi Management, fiind şeful Disciplinei de Sănătate Publică, din cadrul universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş Timişoara. (evz.ro)

Va invit sa analizati fiecare propunere si sa incercam impreuna sa dam un calificativ Domnului Lucian Croitoru pentru abilitatea de a propune oameni de o calitate profesionala deosebita.

Nu uitati de sondajul nostru!

Cine va castiga alegerile prezidentiale? Voteaza aici !

Noi si politicienii nostri

Mircea Cărtărescu
          “…săptămână de săptămână, imaginaţia bolnavă a politicienilor noştri mai născoceşte ceva neaşteptat, ca să-mpingă penibilul, jalnicul, abjectul încă şi mai departe. Nu e de râs, şi totuşi îţi vine să râzi isteric, ca atunci când un personaj din comediile mute ia şuturi în fund la nesfârşit.”

Citeste intreg articolul aici.

Cu premierul la notariat

 

Horia-Roman Patapievici: „Ultimul reproş adus lui Traian Băsescu poate fi sintetizat astfel: falsificând spiritul constituţiei, actualul preşedinte încearcă să-şi impună în mod arbitrar parlamentului voinţa”.

Cititi intreg articolul  aici.

Noi vrem RESPECT!

          Asa cum spuneam in comentariul “Jurnalismul Partizan” jurnalistul “echilibrat”, cel care cere RESPECT, gaseste de cuviinta sa titreze: “BASESCU ARUNCA PARLAMENTUL LA GHENA”. Intrebare: unde este echilibrul si profesionalismul jurnalistului? Ni s-au prezentat saptamani in sir talk-show-uri in care politicienii, in special Traian Basescu, erau pusi la zid pentru faptul ca au un limbaj licentios, nedemn de inaltimea functiilor lor. Pe buna dreptate. Insa de la “inaltimea” meseriei de jurnalist este permis orice? “ARUNCA PARLAMENTUL LA GHENA” este o expresie demna de un jurnalist care cere respect? Domnilor jurnalisti respectabili, la care ghena si cand s-a intamplat asta? Este un fapt care s-a petrecut sau este este o apreciere pur “obiectiva”?

Jurnalismul partizan

          M-am saturat de jurnalismul partizan. Desigur daca jurnalistul si-ar declara public “apartenenta politica” lucrurile poate nu ar fi atat de tragice. Spre exemplu in cazul posturilor de televiziune Antena 1, 2, 3 sau a publicatiilor si radiourilor apartinand trustului INTACT (aflat sub comanda familiei Voiculescu) lucrurile sunt clare. Optiunea politica este clar definita si cel putin din acest punct de vedere dumnealor nu au pretentia sa fie respectati. Nu vor respect. Si bine fac. “Jurnalistii” de acolo nu isi propun sa respecte un cod deontologic acceptat in orice stat democratic. Isi asuma rolul de platforma media ce sustine un om, un partid, un sistem.

          Cum am putea cataloga insa deriva de la orice cod deontologic a jurnalistilor care isi doresc respectul nostru al tuturor? Sub umbrela “respectului” jurnalistul minte, dezinformeaza, face presupuneri, modereaza talk-show-uri intr-un singur sens. Nu il intereseaza esenta lucrurilor ci numai senzationalismul, nu il intereseaza reflectarea neutra si exacta a evenimentelor, analizele sale pleaca de la supozitii, de la presupuneri, concluziile sale sunt nu numai partizane dar si total lipsite de consistenta. Noi, consumatorii de “media”, ne confruntam cu o criza de etica, a jurnalistilor, fara precedent in istoria moderna a Romaniei. Politica in Romania anului 2009 nu se mai face in jurul ideilor, proiectelor sau viziunilor. Principala arma politica a devenit demonizarea. Demonizarea mediatica.

Influenta Mass-Media asupra Democratiei

          Tranzitia statelor din estul Europei de la comunism catre o democratie pluralista, de la economia centralizata la economia concurentiala, de la o societate cu valori incatusate la o societate deschisa, multiculturala s-a dovedit a fi un proces nu doar de durata ci si unul, adesea, extrem de dureros la nivelul intregii societati. Frustrarile existente in timpul comunismului, cauzate in special de lipsa dreptului la opinie sau ingradirea accesului la informatie, au lasat locul, in democratiile nou aparute, neconsolidate, unor alte frustrari de natura sa dezvolte clivaje sociale, politice, etnice, religioase sau profesionale care par a se constitui in principalul oponent al democratiei insisi. Odata cu descoperirea “imperfectiunii democratiei” entuziasmul ce cuprinsese societatea civila in ansamblul ei s-a transformat intr-o profunda deziluzie dand nastere, pe alocuri, unor curente anti-democratice, semnificative ca amploare. Coruptia sau traficul de influenta, devalizarea sistematica a patrimoniului public, ineficienta, ba chiar subordonarea justitiei in folosul noilor politicieni sau a unor intreprinzatori de conjunctura, au alimentat puternic frustrarile in societatile in tranzitie.

          Desigur, conform lui Robert A. Dahl care enumera o serie de opt garantii institutionale ce trebuie indeplinite cumulativ pentru ca o societate sa poata fi considerata democratica, statele din estul Europei par a se inscrie, dupa colapsul regimului comunist, pe aceeasi traiectorie cu state precum Marea Britanie, Germania, Franta, Elvetia sau Danemarca. Ramane sa ne explicam, in atare conditii, existenta inca a numeroase diferente de ordin practic intre estul si vestul Europei.

          Daca in regimurile autoritare actorii din scena civica si politica lipseau (mai precis era un singur actor, partidul unic sau liderul unic), in democratie avem de-a face cu mai multi actori, fiecare dintre ei aducandu-si partea sa de contributie la mersul democratiei. Regasim in societatile democratice, pe langa factorul politic, armata, biserica, elita intelectuala, mass-media sau societatea civila. Toti acesti actori au responsabilitati importante in ceea ce priveste inlaturarea consecintelor nefaste lasate in plan politic, economic, social si mental de cele cateva decenii de comunism. “Instaurarea democratiei nu se poate face doar prin instaurarea institutiilor democratice. Trebuie sa se treaca de la o cultura a pasivitatii, a supunerii la o cultura cetateneasca”, concluziona Daniel Seiler.

          Desigur nu este cazul sa mai explicam importanta rolului pe care factorul politic il joaca intr-o democratie. Voi incerca, in cele ce urmeaza, sa va supun atentiei, rolul esential pe care il are un alt pilon al democratiei : mass-media. Mai precis, merita reflectat asupra legaturii dintre democratie, ca unul dintre cele mai bune sisteme politice si mass-media. Isi joaca mass-media, acest “caine de paza al democratiei”, rolul asa cum in teorie ar trebui sa o faca? Isi indelineste mass-media cu echidistanta si profesionalism functiile specifice (informativa, interpretativa, expresiva, critica, instructiv-culturalizatoare, de liant social sau de divertisment)? Putem pune criza cu care se confrunta azi institutiile democratice est europene, inclusiv in sarcina presei?

          Indiscutabil, efectele pe care mass-media le produce asupra vietii sociale sunt dintre cele mai diverse, la fel cum, putem discuta si despre influentele pe care grupuri sociale sau indivizi le exercita asupra presei. Procesele de transformare economica, politica, sociala sau culturala sunt influentate radical, in democratia moderna, de mass-media. Crearea si mai apoi maturizarea unei democratii nu se pot realiza doar prin schimbarea unei constitutii sau pluralism politic. Este nevoie de educatie civica, dialog politic, dialog social si fara o presa libera de constrangeri financiare sau politice, toate acestea nu pot exista. Intr-o lume tot mai “mica”, in care informatia poate fi transmisa cu usurinta catre receptori aflati la distante considerabile, intr-o “jungla” informationala in care individul este practic “bombardat” cu un volum imens de informatii venite din zeci de surse, paradoxal, democratiile se confrunta cu probleme legate de acuratetea sau chiar veridicitatea informatiilor. Dezvoltarea intr-un ritm ametitor a mijloacelor de informare a facut posibila trecerea de la democratia ateniana la democratia moderna, “globala”. Presa a devenit rapid un vector vital de comunicare intre politicieni si electorat, fapt de unde rezida importanta esentiala a acesteia in consolidarea sau, de ce nu, in franarea unei democratii. Diferentele considerabile existente intre democratiile consolidate, precum cele din vestul Europei sau Statele Unite si democratiile neconsolidate, precum cele din estul Europei, pot fi explicate si prin legatura stransa intre mass-media si grupurile politice, legatura ce viciaza grav “jocul democratic” in societatile est-europene.

          Existenta unui sistem mediatic independent politic si financiar (si acesta nu este cazul Romaniei), poate fi garantul unui echilibru in reflectarea vietii politice si sociale dintr-o societate, poate scoate la lumina posibile intreferente nelegale intre puterile statului sau abuzurile in exercitarea functiilor publice. Initierea si gazduirea unor dezbateri publice asupra chestiunilor importante din viata comunitatilor sau asupra bunei functionari a guvernarii ar trebui sa fie primordiale in activitatea mass-media. Din nefericire, lipsa unui cadru legislativ coerent, a slabei ancorari in piata media, a interferentelor politicului in activitarea presei prin actiuni de intimidare, presiuni financiare sau chiar control direct, transforma mass-media din tarile Europei de Est dintr-un caine devotat al democratiei intr-un instrument de manipulare a societatii civile.

          Jurnalistul, in calitatea sa de actor civic, are datoria de a respecta drepturile fiecarui membru al societatii, de a respecta pluralismul politic prin pastrarea neutralitatii reflectiilor sale. Insa, de multe ori, jurnalistii din estul Europei suporta presiuni atat concurentiale cat si politice, de natura sa altereze actul jurnalistic si transparenta mesajului. Politizarea mass-media nu poate fi acceptata in nici un sistem social, cu atat mai putin intr-o democratie, sistem ce se vrea a fi unul complet transparent. In ceea ce priveste institutiile media controlate de stat, si vorbim aici de radioul si televiziunea publica, lucrurile sunt destul de simple si nu este nevoie de un efort prea mare ca sa intelegem cum stau lucrurile. Odata cu schimbarea puterii, printre primele lucruri pe care noile guvernari le-au facut, a fost schimbarea directorilor si a consiliilor de administratie, numirile facandu-se nu in baza unor competente, ci in baza unui algoritm politic, transformand practic institutiile, intr-un “Minister al informatiilor”.

          Aflate in proprietatea unor corporatii nationale sau internationale ori chiar a unor reprezentanti din zona politicului, de multe ori, mass-media inceteaza a mai sluji comunitatea si incep a reprezenta interesele diverselor grupuri economice sau politice. De aici si necesitatea unei legi care sa oblige institutiile mass-media la transparenta in ceea ce priveste actionariatul acestora. In Romania este evidenta o tendinta a reprezentantilor clasei politice de a controla, din postura de actionari sau prin interpusi, agentii de presa, televiziuni, posturi de radio, ziare sau retelele de distributie ale acestora. Dificultatile economice, cu care se confrunta mass-media, inlesnesc “misiunea” celor care, constienti de importanta presei in influentarea deciziilor electoratului, incearca sa acceada sau sa se mentina la putere.

          In continua criza politica pe care statele din estul Europei, si nu numai ele, o traverseaza, mass-media are o responsabilitate insemnata. Fiind lipsita atat de independenta fata de factorul politic cat si de independenta fata de anumite interese economice ale unor grupuri private, ea a contribuit din plin la dezvoltarea “politicii–show”, a creat false personalitati, a impus personalitati politice discutabile si a generat modele sociale de o calitate indoielnica, a inventat crize inexistente si a dezbatut teme al caror interes nu avea nici o legatura cu prioritatile societatii. Evitarea temelor politice importante, de natura sa afecteze imaginea reprezentantilor clasei politice si abordarea unor teme usoare, mai degraba din zona entertainmentului politic ne dezvaluie nu doar standardele morale scazute dar si pasivitatea ce a cuprins jurnalismul in tarile din estul Europei. Rezultatul a fost unul de natura sa duca la dezorientarea cetateanului, absenteism electoral si neangajare civica, scazand in acest fel calitatea democratiei.

          Desigur, principalii vinovati sunt politicienii care exercita puterea dar si o parte din mass-media care se lasa cumparate prin grase contracte de publicitate venite din partea unor institutii ale statului sau prin amanarea platii datoriilor catre buget. Lipsa unor reglementari in piata de publicitate face posibil ca prin intermediul unor companii apartinand statului, partidele aflate la guvernare sa poata recompensa loialitatea unor grupuri de presa, la fel cum, ambiguitatile legislative in domeniul fiscal ofera “portite” prin care agentul economic (intamplator activand in domeniul media) sa poata fi amanat de la plata obligatiilor fiscale catre stat.

          O responsabilitate deloc de neglijat, privind situatia mass-media din tarile recent aderate la spatiul comunitar, o are si Uniunea Europeana. Concentrarea Comisiei Europene strict pe domeniile politic si economic si ignorarea structurilor sociale si culturale ale tarilor nou aderate aflate in tranzitie, este o greseala ce ii poate fi imputata. Democratia, la nivelul Uniunii Europene, nu poate fi intarita prin adaugarea unor noi membrii ale caror institutii media nu au fost reformate. Desi presa libera a reprezentat uneori singurul sprijin al democratiei in statele din estul Europei, in conditiile existentei unei clase politice extrem de corupte este necesara totusi o reforma profunda si in presa.

          Elaborarea unor standarde deontologice, reglementarea conflictului de interese in mass-media, adoptarea unor legi anti-trust, asigurarea independentei editoriale a redactorilor, toate acestea vor contribui la o mai mare transparenta si la creaea unei culturi a profesionalismului in media. Democratia nu poate face progrese atata timp cat intre administratia publica si presa nu exista o distanta cara sa garanteze echilibrul.

          Recunoscand activitatea presei ca una de interes public, nu ne putem permite sa simplificam spunand ca totul este doar o problema legata de optiune. Optiunea individului in a-si alege sursa de informare in functie de nivelul sau de educatie si exigentele sale morale. Asumarea din partea mass-media a responsabilitatii care ii revine ca factor de influenta asupra societatii, luarea de atitudine a societatii civile in cazul exceselor si impartialitatii mass-media, implicarea pe cale juridica a autoritatilor in cazurile de abuz in numele libertatii de expresie, sunt parte a rolurilor pe care publicul, mass-media si autoritatile le au in procesul de intarire a democratiei.

          Necesitatea mobilizarii societatii civile, a elitei intelectuale din fiecare stat aspirant la o democratie autentica si nu in ultimul rand o mai vizibila implicare a Uniunii Europene sunt absolut obligatorii.